Invaluit in ceata, c-o urma de mister, jumatate de chip ii e intotdeauna acoperit. Apare si dispare, iar trasaturile-i sunt mereu altele. Zambeste sau e trist, dar ma priveste….e privirea pe care o simti, pentru ca niciodata n-am trecut de pragul cetii, n-am reusit sa-i vad culoarea ochilor. De multe ori ii simteam verzi, patrunzatori, iar cand incercam sa-i ating, se transformau, iar el era de fiecare data altul. Cateodata bratele-i erau puternice si nu ma lasau din stransoarea lor, alteori era atat de bland…. Uneori radea cu gura pana la urechi, un ras malefic care ma inspaimanta…si-mi radea asa in fata ore-n sir, torturandu-mi fiecare gand. De o vreme, e liniste si parca imi lipseste prezenta unui nou necunoscut, ori poate e acelasi vechi strain din viata mea! Strain, straini? Incerc atat de tare sa-i vad chipul, sa-i pot identifica trasaturile, sa-i recunosc zambetul….incerc. Lui? Lor?
Si totusi, ma intriga, imi da emotii si-mi starneste curiozitatea, iar cel mai greu lucru e ca nu pot pune intrebari, caci vor fi in zadar, nu vei auzi nimic, iar eu nu-mi voi primi raspunsurile. Tot ce vreau e sa nu dispara ceata si sa-mi ingradeasca imaginatia cu o identitate reala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu